news_thumbnail

DESPRE NOI

Ca istoria oricărei familii, şi istoria familiei Autonet este una complexă. Totul a început cu deschiderea efectivă a firmei în anul 1999, atunci când ne-am asumat un rol important în piaţa auto prin reprezentarea unei mărci ce, între timp, a părăsit piața locală. În mod încurajator, chiar din primul an am câştigat din partea reprezentanţei în România a mărcii respective premiul pentru cea mai mare creştere a vânzărilor în rândul tuturor dealerilor autohtoni. De asemenea, ne-am situat mereu în topul celor mai bune service-uri, conform aprecierilor clienţilor. Deşi istoriei îi place să fie capricioasă, Autonet a dat dovadă de o capacitate excelentă de a se adapta schimbărilor. Atunci când, în 2008, marca respectivă a ieșit din România, Autonet a păstrat familia unită, reorientându-ne către brandul Suzuki. Am devenit dealer oficial Suzuki în 2008, fiind a patra reprezentanţă deschisă în Bucureşti. În tot ceea ce am întreprins, încă de la începuturi ne-am ghidat după aceleaşi principii esenţiale: calitate, inovaţie, servicii impecabile şi dedicaţie către client.

video_thumbnail
VA ASTEPTAM LA NOI IN DEALERSHIP.
TUR VIRTUAL
video_thumbnail
video_thumbnail
video_thumbnail

ISTORIA AUTONET

event_image

1999

Deschiderea efectivă a firmei, începând ca reprezentanță auto a unei mărci încă din primul an.

1999

event_image

Deschiderea efectivă a firmei, începând ca reprezentanță auto a unei mărci încă din primul an.

Am devenit reprezentanță oficială Suzuki.

2008

event_image

2008

event_image

Am devenit reprezentanță oficială Suzuki.

event_image

2019

Am fost invitați în Japonia să vizităm complexul Suzuki din orașul Kosai. Cu această ocazie, am putut discuta cu doi dintre oamenii-cheie ai companiei-mamă: Kinji Saito (Executive General Manager) și Hidehiro Hirano (Group Manager).

2019

event_image

Am fost invitați în Japonia să vizităm complexul Suzuki din orașul Kosai. Cu această ocazie, am putut discuta cu doi dintre oamenii-cheie ai companiei-mamă: Kinji Saito (Executive General Manager) și Hidehiro Hirano (Group Manager).

ECHIPA NOASTRA

Alexandru Cuturela Alexandru Cuturela Consilier Vânzări

0721.289.871

alexandru.cuturela@auto-net.ro

Cristian Barac Cristian Barac Consilier Vânzări

0724.343.352

cristi.barac@auto-net.ro

Cristi Stanimir Cristi Stanimir Consilier Vânzări

0755.046.181

cristi.stanimir@auto-net.ro

Dragoș Pavel Dragoș Pavel Consilier Vânzări

0721.273.159

dragos.pavel@auto-net.ro

Andreea Popa Andreea Popa Office Manager

0749.133.380

suzuki@auto-net.ro

Dragoș Dombrovski Dragoș Dombrovski Inginer Recepție Mecanică

0721.273.158

dragos.dombrovski@auto-net.ro

Rareș Butnariuc Rareș Butnariuc Consilier Service

0756.196.154

rares.butnariuc@auto-net.ro

Mădălin Lungu Mădălin Lungu Coordonator Daune

0752.228.133

madalin.lungu@auto-net.ro

Cosmin Macarie Cosmin Macarie Consilier Daune

0724.228.443

daune@auto-net.ro

Emeric Sepa Emeric Sepa Gestionar Piese și Caroserii

0746.121.162

emeric.sepa@auto-net.ro

Crenguța Constantin Crenguța Constantin Gestionar Piese și Caroserii

magazie@auto-net.ro

Bogdan Olteanu Bogdan Olteanu Reprezentant Tehnic Piese Auto

0746.121.162

bogdan.olteanu@auto-net.ro

Andreea Bilciurescu Andreea Bilciurescu Specialist Responsabilitate Socială Corporativă

0722.162.615

andreea.bilciurescu@auto-net.ro

Elena Olmazu Elena Olmazu Specialist Resurse Umane

0756.193.611

Gabriela Barbu Gabriela Barbu Asistent Contabilitate

financiar@auto-net.ro